Bogdan Mocanescu

Bogdan MOCĂNESCU

Commercial Manager


Bogdan ocupă poziţia de Commercial Manager al VIVA Telecom din 2011 şi se ocupă de activitatea comercială a companiei în ceea ce priveşte administrarea relaţiei cu operatorii internaţionali şi locali, administrarea relaţiei cu clienţii existenţi şi potenţiali pe toate domeniile de activitate ale Viva Telecom – Internet şi Comunicaţii de Date,  Telefonie fixă, Outsourcing IT şi Hosting.

Bogdan are o experienţă de şapte ani în domeniul Telecom pe poziţii executive şi de coordonare. Experienta sa profesională este susţinută şi de studiile în managementul afacerilor comerciale absolvite la Facultatea de Studii ale Intergării Economice Europene în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti şi Master în Managementul Afacerilor Comerciale, din cadrul aceleiaşi universităţi.

Bogdan este pasionat de jocurile pe calculator, pescuit şi călătorii.

 

Iulian Leoride

Iulian LEORIDE

Technical Manager


Prin această calitate, Iulian coordonează activitatea departamentului tehnic şi de suport tehnic al VIVA Telecom. Iulian Leoride are o experienţă de peste 15 ani în domeniul IT, dintre care nouă ani activaţi în poziţii de coordonare la operatori Telecom.

S-a alăturat echipei VIVA Telecom în 2011 şi îşi doreşte ca prin experienţa sa şi entuziasmul echipei, să poată face diferenţa de calitate şi de suport tehnic oferit în relaţia post-vânzare  pe care VIVA Telecom şi-a propus-o pe piaţa telecom românească.

Iulian este absolvent al Facultăţii de Transport din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti. De asemenea, el este şi posesorul a numeroase certificări tehnice hardware şi software legate de Routing, Servers, Voip, QoS etc. Iulian este pasionat de fotografie, astronomie, călătorii şi pescuit.

 

Simona Kivanc

Simona KIVANC

Financial Manager


Simona este responsabilă de managementul financiar al grupului de companii VIVA Telecom, asigurându-se permanent că Viva Telecom este pregătită din punct de vedere financiar să răspundă provocărilor dezvoltării eficiente a afacerilor companiei în România.

Simona s-a alăturat echipei VIVA Telecom în 2011, având o experienţă de peste opt ani în domeniul financiar-contabil. Studiile economice acumulate în cadrul Facutăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, precum şi atestatele şi certificarile din domeniul financiar, au ajutat-o pe Simona să-şi dezvolte sănătos cariera.

Simona este pasionată de călătorii şi de pieţele de capital.